Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului. (Evrei 4,12)
Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei 4,12
Credința care vine prin auz iar auzul prin Cuvântul lui Dumnezeu este o trezire a conștiinței fiecăruia. Dumnezeu ne cheamă pe toți la mântuire iar oamenii răspund în funcție de libertatea sădită ființial la Creație. Credința lucrătoare produce o transformare lăuntrică prin care omul se apropie din nou de Creatorul său.
Mărturii de credință
Cea mai cuprinzătoare definiție a credinței a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credința este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). Teologia dogmatică, dezvoltând definiția Sfântului Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credința nu poate fi cumpărată sau învățată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înțelepciune, nu L-a putut cunoaște pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).
Relativismul religios și moral
Credința odată statornicită are nevoie să fie păzită în inimă în așa fel încât mediul exterior să nu o stingă, esența rămânând creșterea în Hristos. Adeseori creștinii sunt ispitiți cu provocări deosebite în lumea contemporană. Este din ce în ce mai dificil pentru creștini să trăiască în lume relativă fără a fi din lume, să fie un mădular viu al Bisericii.
În perioada comunismului „dușmani” credinței erau evidenți și se numeau atei. Creștinii făceau front comun, erau prieteni, erau frați și confidenți. Atunci se gândeau la problemele care contează și, de bine, de rău, găseau răspunsuri și soluții care îi propulsau în credința personală și în rezolvarea problemelor de zi cu zi. Astăzi există creștini, agnostici, umaniști, spirituali, atei de două extreme, evoluționiști, evoluționiștii teiști, neafiliați. Cămașa lui Hristos este sfâșiată în mii de confesiuni și denominațiuni care propun „adevărul”.
Oferta este uriașă iar posibilitatea de a nimeri Calea, Adevărul și Viața sunt reduse de refuzul acceptării Adevărului Absolut care este Hristos. Acceptarea faptului că orice religie, ideologie, gândire filozofică are ceva bun, nu înseamnă decât relativizarea mesajului care în acest mod devine un mesaj generalist ce nu mai poate schimba inimile și încălzi conștiința
Pentru cel cu credință, ispitele conștiinței, precum zăpăceala duhovnicească, relativismul religios, necredința, pot fi biruite prin pacea interioară dată de puterea lui Dumnezeu. Nu suntem influențați implacabil de ce este în jur decât în caz că nu avem temelie interioară. Liniștea lăuntrică este cel mai bun remediu și singura care poate înfrunta corect tulburările vremurilor pe care le trăim: „nu vă tulburați, căci trebuie să fie” (Mc. 13, 7) toate acestea. Mântuitorul Hristos ne cere încredere în El căci atunci „când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși” (Mc. 13, 29).
Chiar și așa, mulți își pierd busola și încep căutarea lui Dumnezeu pe căi întortocheate și abandonează drumul bătătorit de 2000 de ani. Omul modern s-a obișnuit să alerge pe două cărări, să se plieze în funcție de vremuri și să caute soluții care exclud moralitatea, jertfa.
În creștinul trăitor, credința produce o viață nouă, care se manifestă prin lucruri măsurabile, zi de zi. Credința aduce dragostea pentru Dumnezeu, o dragoste dezinteresată pentru natura Lui, pentru slava Lui, iubind rugăciunea, dumnezeiasca Liturghie şi bunătatea. Sentimentul te mistuie în interior pentru Dumnezeu şi din el izvorăște in același timp, dragostea pentru semeni. Neliniștea se împlinește euharistic prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Ea devine apoi o dulce bucurie.
În această pagină, cititorii noștri vor putea regăsi modele de viață ale trăitorilor creștin-ortodocși și a celor care venind din alte confesiuni sau religii oferă mărturii vii si puternice despre întoarcerea lor “ACASĂ”, în singura Biserica adevărată: “Ortodoxia e o trezire”