Slujirea Liturgică

Slujirea Liturgică

Slujirea Liturgică se manifestă în Biserică prin săvârșirea cultului divin public: Sfânta Liturghie, cele șapte Laude, sfintele slujbe ale Sfintelor Taine si Sfintele Ierurgii.

Slujbele bisericești

Prin slujbele bisericești se împlinesc cuvintele rostite de Hristos-Domnul: „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu între ei“. Ele sunt exprimări ale rugăciunilor noastre comune, întărire şi încununare a rugăciunilor personale.

Cea mai importantă slujbă este Sfânta Liturghie, în jurul căreia gravitează toate celelalte Sfinte Taine, rugăciuni şi slujbe.
La aceasta se adaugă slujbele de sărbători sau din perioade ale anului mai intensive din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc (posturile).
Apropierea deasă dar curată de Sfânta Împărtășanie, prin iubirea lui Hristos din Taina Spovedaniei, bucuria rugăciunii şi cântării în comun, prezența creștinilor ortodocși din țară și străinătate alături de enoriașii parohiei noastre, fac ca fiecare Sfântă Liturghie să aibă un caracter nou, proaspăt și înălțător.

Programul Liturgic

Programul liturgic general la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Eforie Nord se adaptează anului calendaristic. Astfel, în perioada non-estivală, în fiecare duminică, praznic și sărbătoare cu cruce roșie se săvârșește începând cu ora 08:30 Utrenia (Slujba de dimineața), urmată de Sfânta Liturghie, binecuvântarea prinoaselor și cuvântul de învățătură. În ajunul sărbătorilor și praznicelor se săvârșește vecernia și litia, începând cu ora 17:00 (16:00 în perioada fusului orar de iarna). În fiecare vineri, la ora 17:00 (16:00 în perioada fusului orar de iarnă) se oficiază Taina Sf. Maslu pentru sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor. Sâmbăta dimineața la ora 09.00 se face pomenirea celor adormiți și slujba parastasului. La sfârșitul slujbelor, credincioșii sunt așteptați la Taina Sfintei Spovedanii pentru a se putea împărtăși la Sfânta Liturghie.

Programului liturgic general, i se adaugă și alte sfinte slujbe, în posturile din timpul anului bisericesc, în funcție de praznicele cu dată schimbătoare, de hramuri etc. Vara, se slujește în fiecare zi, slujba vecerniei sau a acatistului. Tot în anotimpul estival, miercurea și vinerea se săvârșește Sfântul Maslu, în Postul Adormirii Maicii Domnului se face slujba paraclisului etc.

Pentru informații exacte referitoare la programul Sfintelor Taine și al Laudelor Bisericești oficiate în Biserica Nașterea Maicii Domnului din Eforie Nord, vă rugăm să accesați link-ul evenimente și categoria „program liturgic„.

Pentru orice alte detalii, vă puteți adresa preoților slujitori, Pr. Paroh Lucian Costea și Pr. Valentin Șoimaru